99% Eu
adevar

De ce sa sari cand poti zbura?

Alergam, ne oprim, fugim, ne intoarcem, ceva sau cineva parca ne opreste sa facem pasi, avem picioarele lipite… de multe ori constientizam si credem ca am ajuns la adevar… din acel moment incepe o lupta continua, o lupta cu noi, de ce am ajuns aici, cum am ajuns aici, cu ce scop, ce am de invatat… si o sumedenie de alte intrebari ce ne conduc sau nu la un raspuns… poate uneori ajungem sa credem ca asta ne este soarta, ca asta avem de invatat, ca putem doar sari, si parca nici asa nu iti place, nu iti convine, sa topai in stanga si in dreapta… e posibil sa ajungem sa ne multumim cu topaitul si sa ne uitam in stanga si dreapta si sa credem ca am ajuns la adevar si de obicei asta se cam intampla, deja suntem cu mult peste ceilalti. Toata aceasta descoperire vine la pachet si cu un sentiment de multumire si implinire intr’o lume a concurentei. 

Ne dam seama ca in lumea colaborarii este normal sa’i invatam pe altii sa topaie pentru ca asa ar trebui sa faca toti… oare suntem prinsi in capcana si nu este nimic mai mult?! Oare noi ar trebui sa decidem modul in care se deplaseaza cei din jurul nostru?!

S’ar putea ca dupa un timp, pe baza dorintei de mai mult si a muncii neincetate cu noi sa ajungem sa facem salturi, am trecut de la topait la a face salturi si a te deplasa cu o usurinta de nemaivazut, aceasta ne confera putere… ajungem uneori sa credem ca este maximul.

Prinsi in goana competitiei suntem mult mult mult prea departe fata de altii, prinsi in goana colaborarii deja ne impunem cu usurinta in fata altora considerand ca am descoperit calea cea buna si asa ar trebui sa faca toti, acesta este modul corect de evolutie… si le facem si sub pretextul iubirii…
Ne concentram si ne focusam sa ne dezlipim picioarele, sa topaim mai mult si sa sarim mai tare si cateodata suntem asa de prinsi in a’i ajuta pe altii sa mearga pe calea cea buna incat nu realizam si nu constientizam ca avem aripi!

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of