99% Eu
sa radem cu pofta

Sa radem. Cu pofta!

Iubesc la nebunie animalele si de cativa ani am cel putin unul care-mi tine companie acasa. Cateodata sunt chiar doua, au fost si momente cu trei. In fine, niciodata nu-s suficienti cand e vorba de micii blanosi pentru ca ei mereu te intampina bucurosi cand intri pe usa, iti sar in brate si te darama, latra de nu-ti mai auzi gandurile, mai zgarie o canapea daca vorbim de pisici, si torc placut langa tine cand te doare capul. 

Luna asta curierul care aduce mancare catelusilor a intarziat cateva zile (sau am uitat sa dau eu comanda la timp – alegeti ce varianta doriti pentru ca nu recunosc nimic)  si m-am vazut nevoita sa dau o fuga pana la Mega pentru a cumpara cateva bobite pentru ei. Si cum stateam eu asa linistita la coada (fara apa minerala) cu punguta plina de bobite, o doamna ce era in spatele meu ma intreaba daca am caine. Am ramas cu gura cascata ca la poza, intrebandu-ma ce alt motiv as putea sa am sa cumpar mancare de caine?! Sa o fac cadou? Sa arunc cu ea in oamenii de pe strada? 

Mi-am amintit atunci o poveste amuzanta pe care o citisem zilele trecute pe facebook si m-am gandit sa procedez si eu la fel:

– Nu doamna, nu am caine. Vreau sa reiau dieta cu mancare de caine cu toate ca nu este indicat…data trecuta am ajuns la spital, dar am si slabit 15 kg. 

– …………

– Pentru mine chiar este dieta perfecta, tot ce trebuie sa fac este sa ma asigur ca am buzunarele pline cu bobite si daca ma loveste foamea, hat un graunte si tot asa de fiecare data cand simt nevoia. 

Bineinteles ca intre timp se mai stransesera ceva oameni la coada si sigur ca trageau si cu urechea la poveste mea. Doar toti suntem interesati de diete in zilele noastre, nu-i asa? Azi cu ciorba de varza, maine cu Rina, de luni cu Dukan, din weekend mergem si la alergat, luna asta sigur nu mai platesc degeaba abonamentul la sala, vine vara si n-am patratele pe abdomen, dar ce buna e shaorma aia. 

Doamna insa nu mai spunea nimic, parea ca nu stie daca sa rada sau sa planga. Insa, dupa 15 secunde de pierzanie, a revenit in forta:

– Ati ajuns la spital fiindca v-ati otravit cu mancare de caine?

– Nuuuuu, am ajuns la spital pentru ca am fugit in strada sa miros fundul unui labrador si a dat o masina peste mine!

Toata lumea a inceput sa rada, in special vanzatoarea care a si abandonat produsele pe banda pentru cateva secunde bune. Nimeni nu a certat-o. Nimeni nu a bufnit ca se misca prea incet. Si nici ea nu s-a uitat urat la nimeni. Si nici nu a aruncat cu produsele intr-o punga. Pentru ca toata lumea era ocupata sa faca acelasi lucru. Sa rada. Cu pofta. 

Asa ca, oameni buni mai radeti din cand in cand, adica mai mereu, si mai lasati problemele deoparte. Pentru ca prea multa seriozitate s-ar putea sa strice. Iar rasul nu cred ca i-a stricat cuiva. Si mai cred ( de fapt nu cred, sunt sigura) ca oricat de mult am rade niciodata nu-i suficient. 

Sa fie o saptamana plina cu hohote de ras si zambete de fericire.

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of