99% Eu

Calatorie catre Varful Frumos

La o ora si 30 de minute de Bucuresti se afla un loc pazit de aglomeratie, cu frumuseti de peisaje pure, cu sate invechite si trasee nesemnalizate – Valea Doftanei cu al ei Varf Frumos, cu putin peste 800 de m, de care nimeni n-a auzit, dar toti stiu cum sa ajungi la el. 

Si internetul stie ca de acolo poti admira Barajul Paltinu si Muntii Bucegi. Si ca poti ajunge acolo rapid, doar printr-o plimbare scurta de 30 de minute. Barajul si Muntii le poti vedea daca inchizi ochii si stai bine cu imaginatia, de ajuns in 30 de minute poti ajunge daca nimeresti singura poteca care de fapt sunt mai multe. 

And so the story begins…cu un drum plin de serpentine cum n-am prea vazut pe la noi. Privindu-le de jos imi parea ca au o inclinatie de 90 de grade, privindu-le de sus imi parea ca urmeaza sa alunecam ca pe o partie de schi. Sigur ca nu aveau, dar experienta mea minima de sofat la munte si-a spus un pic cuvantul. Zic un pic pentru ca dupa primele doua serpentine, am tras adanc aer in piept, am lasat panica deoparte, si m-am bucurat maxim de peisajul din fata mea, de compania placuta din dreapta mea, de cata adrenalina pompeaza corpul tau atunci cand conduci pe asemenea drumuri.

Ajunsi in satul despre care ne documentaseram (comuna Sotrile), nevazand niciun fel de indicator, am decis sa cerem indicatii pretioase de la localnici. Indicatiile au fost chiar foarte pretioase prin ambiguitatea lor, dar mai ales prin faptul ca ne-a trebuit o mare concentrare sa intelegem ceea ce ni se transmite. Oamenii aceia pareau din alta lume. Si cu un alt limbaj. A fost un moment in care am simtit ca sunt la camera ascunsa. Si nici semnal la telefon nu aveam 😊.

Dupa 10 minute de mers pe “singura poteca”, am dat de prima intersectie de poteci. Prima optiune – sa mergem drept – apoi la urmatoarea tot asa  si tot asa pana nu au mai existat poteci, doar un mijloc de padure, in care forfoteau copacii uriasi si cerul parea extrem de departe.

As fi putut sa tip cand auzeam fosnetele prin tufisuri, as fi putut sa plang cand m-am trezit pe un deal de unde nu stiam cum sa mai cobor. Dar am ales sa privesc cerul. Si pasarile cum zburau. Si sa miros copacii. Si sa ascult linistea din capul meu. Stiind ca am doar doua optiuni. Sa urc sau sa cobor. Si atunci am continuat traseul si de unde dupa trei ore de orbecait prin paduri, nu vazusem nici urma de civilizatie, nici urma de om, deodata au aparut in fata noastra un baiat si-o fata, zambind frumos si tinandu-se de mana.

Atunci a fost si momentul in care am aflat ca nu suntem deloc pe drumul cel bun. Dar cui ii pasa cand tufele de mure proaspata erau la fiecare pas? Pe langa faptul ca era delicioasa, existenta ei ma linistea ca ursul nu traieste pe acolo. Ce mai conteaza faptul ca peste tot erau excremente de mistreti? Pe aia ii am si langa casa! 

Fara semnal la telefon si fara gps, am gasit solutia in aplicatia Muntii Nostri, unde am reusit sa identificam poteca potecilor care incet incet ne-a condus catre mult cautatul si bine ascunsul Varf Frumos. Varf care este de fapt un platou plin cu verdeata de unde porneste o padure minunata de conifere. Primul instinct a fost sa fiu dezamagita pentru ca nu am vazut nici Barajul si nici Muntii Bucegi asa cum citisem. Dar m-am intins pe iarba si am zambit. Pentru ca am vrut sa ajung acolo si am ajuns. 

In cazul in care vreti sa faceti o drumetie in zona, mergeti in comuna Sotrile si opriti-va la biserica din sat. Faceti o rugaciune si apoi prin dreapat ei porniti usor catre Varful Frumos. Intrebati si un localnic pentru ca indicatoare nu sunt. Apoi bazati-va pe simtul vostru de orientare si pe instinct. Noi nu am avut niciuna nici alta. Dar ne-au placut la nebunie salbaticia si soaptele copacilor. Si timpul care acolo in mijlocul padurii sta pe loc. Padurea e splendida, aerul e divin, plimbarea face minuni. 

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of