99% Eu

Cand nimeni nu te va mai prinde din urma

E ziua maratonului. Este deja un an de cand Sofia se pregateste pentru competitia asta. Aproape in fiecare zi se trezeste la 5 dimineata si se antreneza. Exercitii de forta in unele zile. Alergare de viteza in altele. Si alergare de rezistenta in cele mai multe. A fost un an dificil, dar plin de placere. Pentru ca a avut un scop pe care l-a urmarit cu cea mai mare discplina din viata ei. Si azi urmeaza sa-si atinga scopul. Dar singura intrebare care-i alearga prin ganduri acum este: ok, si de maine eu ce mai fac? 

A alergat deja doua semimaratoane anul acesta. Ca sa fie in cea mai buna forma pentru scopul final, dar si ca sa simta competitia. A facut-o cu bucurie si daruire, cu toate ca la al doilea a fost aproape de a ceda la jumatatea cursei. Nu urmareste sa ajunga prima. Sau printre primii. Ci doar sa ajunga la final. Pentru ca toata viata a fugit si a cautat. Acum cauta doar sa ajunga. Undeva unde sa isi traga sufletul. 

Si azi e ziua maratonului. Si ea nu reuseste sa nu se intrebe: ok, si maine ce voi face? Pana cand voi continua sa alerg? Catre ce alerg? Sau de cine fug?

Cum ar fi sa alergam catre visele noastre cu aceeasi viteza cu care fugim de ceva care ne sperie? Cum ar fi sa prindem aceeasi viteza nebuna de parca ne-ar alerga o pantera si atunci cand alergam spre implinirea dorintelor? Cum ar fi sa fugim catre ceva si nu de ceva? Nimeni nu ne-ar mai prinde vreodata din urma. Si cam asa a fost si cu Sofia. Pentru ca a terminat maratonul. Si apoi si-a raspuns la intrebari. Si a continuat sa alerge prin viata. Dar niciodata nu a mai fugit de viata. 

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of