99% Eu

Absenta sau prezenta?

Intr-o zi i-a spus ca o iubeste. Nu-si aminteste care a fost ziua aia. Nici ce facea atunci. A luat-o ca pe o vorba aruncata in vant. Timpul a fost cel care i-a dat sansa sa inteleaga ca ceea ce el a spus in ziua aceea i-a schimbat viata in totalitate. Si a schimbat-o pe ea ca om. Si totodata a inteles ca, de fapt, el asta a spus mereu, dar ea fusese mult prea absenta ca sa vada si prea putin prezenta ca sa auda. 

Evitam schimbarile pentru ca ele ne schimba obiceiurile. Si obiceiurile inseamna confort. Sau cel putin asa vrem sa credem. Ca ceea ce cunoastem nu ne poate rani. Cand de multe ori fix asta ne raneste cel mai mult.

Pentru ca stim ca iubirea e atunci cand oferi. Si apoi afli ca iubirea e si atunci cand primesti. Si de fapt iubirea e mereu neconditionata. Nu doar atunci cand esti parte dintr-o familie. Ci mereu. Pentru ca familia nu este doar cea pe care o primesti de la viata, ci si cea pe care singur ti-o construiesti. Iubesti si asta inseamna ca te bucuri cand ochii rad de fericire, ai tai, ai celorlalti. Si vrei sa vezi mai mult. Cat mai mult. Sa privesti atent. Si sa iubesti chiar daca uneori nu iti convine ce vezi. Si intelegi. Si apoi iubesti mai mult. Si mai mult. Super mult. Extrem de mult. La nebunie. 

Ridica mana si striga prezent, altfel viata iti va pune o mare absenta nemotivata.

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of

Fii prieten cu noi pe Facebook