Curaj si incredere!
Intr-o noapte am avut un vis. Era in urma cu vreo doi sau poate trei ani. In visul acela am cunoscut pe cineva. Credeam ca e un strain. Am aflat intre timp ca eram chiar eu. Si fugeam si tot fugeam. De tot ce imi iesea in cale. Ma ascundeam tot timpul. Mereu in acelasi loc.
Cand cauti sa mergi la munte undeva aproape de Bucuresti, de cele mai multe ori sfarsesti intre Sinaia si Predeal. Aglomeratie, haos, telecabine, mizerie, ursi pe strazi si nu in padure, castelul Peles si cota 1400. Locurile minunate de aici sunt doar cele care ocolesc cozile de la telecabine si gratarele de pe marginea raurilor. Atunci cand in loc sa faci stanga, o iei la dreapta, urmand semnul ala albastru de pe copaci, care incepe fix langa indicatorul pe care scrie: atentie traseu cu grad ridicat de dificultate. Si dupa trei semne, deja nu mai vezi si nu mai auzi nimic. In afara de linistea muntelui, forfota copacilor, stralucirea soarelui daca ai norocul sa nu te ploua. Si sigur il ai. Pentru ca ai stiut sa ti-l faci.
Undeva prin Cluj, intr-o localitate mica unde mi s-a spus ca ma voi “imbolnavi de liniste”…
Mi-a placut foarte mult aceasta exprimare avand in vedere ca veneam din agitatia din Bucuresti.
M-am trezit cu noaptea-n cap, cum fac de obicei, si am decis sa ma imprietenesc cu tot ceea ce imi ofera zona respectiva: oameni, natura, aer.
Merg linistit printr-un parc de copii si observ un baietel ce sta langa un leagan cu ochii in telefon…il cunosc pe copil. Ma apropii incet de el si ii iau telefonul din mana. Copilul incepe sa planga cu toate ca ma recunoaste. Il urc pe leagan, il imping usor. Se vede ca ii place si incep sa ii fac vant din ce in ce mai tare.
Se opreste din plans, se tine bine de barele de fier ale leaganului, isi lasa capul pe spate si striga triumfator: zboooooor! Apoi se uita cu mirare in sus si spune:
Cine ma cunoaste stie ca iubesc sa citesc si sa scriu mesaje ce consider ca-i ajuta si pe altii, iar cine ma stie foarte bine, poate confirma ca, in scris ma exprim mai bine decat o fac, uneori, verbal.
Scrisul ma ajuta sa transmit povesti, sa transmit ce simt in interior… cuvintele vorbesc pur si simplu despre mine.
Cum ar fi sa avem curajul sa ne bucuram mai mult de tot ce ne inconjoara, de mare, briza, soare, de un salt cu parasuta, de munte, aer curat, liniste, libertate, iubire?
Cum ar fi sa avem curajul sa ne bucuram mai mult de iubire traind prin iubire?
Iubirea nu ia ostatici, nu cere garantii sau sacrificii, ea este prezenta tot timpul si defineste in noi tot ceea ce este mai bun, mai frumos, mai minunat, mai placut, mai stralucitor, mai luminos… mai viu.